17 iunie 2011

Despre scutece copii: care pampersi sunt mai buni?

Am avut si noi aceasta dilema la un moment dat. De fapt la inceput ne-am luat dupa val si am luat Pampers. Dar nu a durat mult pana au inceput surprizele. Neplacute.

Noi avem baietel. La baieti mai e o discutie: cum le tinem organul in scutece. Noi il tinem in sus si probabil asta a fost una din cauzele problemelor. Da, bineinteles: uneori dadea pe dinafara. Nu, nu il schimbam prea rar. Scutecele era aproape gol. Dupa un timp ne-am prins: era puternic “jetul” si pampers nu facea fata.



Am cautat pe net in toate directiile si am aflat ca nu suntem primii cu asemenea problema, iar ce scutece sa folosim, asta era mai greu: la fiecare era alt fel care a dat roade. Unii au schimbat de pe altceva pe pampersi, altii de pe pampersi pe altceva, … greu.

Noi am trecut pe Huggies. Si nu ne-a parut rau. Par mai de calitate. Nu put la fel de tare dupa ce incep sa absoarba. Pretul e cam la fel. Singura problema e ca sunt mai greu de gasit. Si din pacate asta ne mai obliga din cand in cand sa folosim Pampers.

Acum am mai crescut si am trecut la numar mai mare si am mai observat ceva fain: au “capacitate” mult mai mare. Rezultatul e foarte fain: in primul rand trebuie schimbat copilul ceva mai rar, deci chiar ca se iese la pret de Pampers sau chiar mai jos si… nu mai trebuie sa ne trezim noaptea sa il schimbam. Copilul a inceput sa doarma toata noaptea si un absorbant Huggies chiar il tine linistit (ei se lauda cu 12h, dar 8-10h chiar am folosit noaptea). Comod.

Deci Pampers sau Huggies? Eu zic Huggies. Sau ... (later update) Babylove! Nu am incercat alte marci. Nu a fost nevoie. Din pacate, ulterior, aprovizionarea uneori deficitara ne-a indemnat sa incercam si alte marci.

De unde cumpar? Ohooo, aici e alta discutie. Toate magazinele ofera Pampers la diferite reduceri. Dar cam toti au adaos mare, nu e nici o filozofie. Pe mine m-a invatat alta mamica inainte de a-l avea pe baietel: cei mai ieftini Pampers sunt la Side, in Euro 2. Chiar nu am gasit mai ieftin decat acolo.
Huggies… intr-o vreme cica se gaseau la DM (DrogerieMarkt), dar eu nu am prins. Se gasesc la magazinele care aduc marfuri din Europa de vest si le revand aici. Sunt in Galeria 1 (eu de acolo cumpar), este cica unul si in Euro (nu stiu) si este unul in Iulius Mall, vis-a-vis de Auchan. Poate sunt si altele. Poate gasiti si alte magazine care au Huggies si imi ziceti si mie, ca eu nu gasesc intotdeauna…

Update: o varianta demna de luat in calcul sunt si Wickies (Kaufland). Mai multe detalii aici.

Dupa cum spuneam, dupa indelunga utilizare a Huggies, am inceput sa cautam si altceva. Si acum folosim Babylove. Detalii aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu