23 iunie 2011

Cum aleg carucior pentru bebe?

Exista pe piata foarte multe forme si modele de carucioare. Poate prea multe. Este atat de greu sa alegi intre ele…

Hai sa vedem care ar fi plusurile si minusurile la diferitele proprietati ale carucioarelor.

Rotile

Dimensiunea rotilor este unul din subiectele cele mai disputate. Sa fie mici? Sa fie mari? Sa fie medii? Decizia e a ta.
Clar, cu cat e mai mare roata, cu atat mai mici sunt vibratiile de la gropi si – foarte important – cu atat mai usor te deplasezi prin zone cu gropi.
Zone cu gropi avem multe. Prea multe, deci cu cat e mai mare roata, cu atat mai bine, dar….



Da, trebuia sa existe acel “dar..”. Copilul pare sa adoarma in general mai bine cand i se face “masaj la spate” pe gropi si piatra cubica. Multi ar zice ca ai nevoie de roti mai mici pentru a fi resimtite mai bine gropile. Nu sunt de acord. Chiar am carucior cu roti mari si se simt gropile si asa.

Buun, mai sunt si alte discutii.  Roata mare creste volumul si greutatea caruciorului. Voi reveni la acestea in curand.

Spatiul in landou

Desi copilul tau abia s-a nascut si e ca o sarmaluta, sau poate chiar e inca in burtica, el va creste. Gandeste-te ca el va trebui sa stea in ladou pana spre 6 lunite. Si va creste chiar si 4-5 cm/luna in primele 2-3 luni, apoi mai putin. Landoul mi s-a parut imens cand am luat caruciorul. Inca suntem foarte departe de 6 luni, iar landoul e aproape neincapator. Si e model destul de mare. Depinde si de voi. Daca sunteti “soi inalt” e clar. Daca sunteti mai scunduti, nu aveti nici un stress

Partea “sport”

Am auzit ca sunt modele la care partea sport se face aproape complet orizontala. Poate fi util in anumite cazuri (copil pe la 5+ luni inalt) sa il muti din landoul care incepe sa il “stranga”. Din pacate nu am stiut si nu am cautat.

E bine sa ai cel putin partea sport reversibila. Ca in primele saptamani o sa tii copilul cu fata spre tine, apoi spre afara.

Soliditatea

Unele sunt cu cadru de plastic, altele de aluminiu sau mai stiu eu ce. Clar, cu cat e mai solid, cu atat mai bine. Gandeste-te ca poate vrei sa lasi caruciorul la parterul blocului si mai sunt cateva trepte pe care le urci si cobori zilnic. Tragand caruciorul cu o mana si tinand copilul in cealalta. Un cadru usor si solid si niste roti mari pot sa iti faca viata mai usoara.



Dar atentie! Solid de multe ori inseamna si mai greu. Iar daca nu inseamna mai greu atunci sigur inseamna mai scump! Depinde si ce buget ai alocat.

Greutatea

Oh, da. Solid, roti mari.. vezi sa nu fie atat de greu incat doar sotul sa poata sa il manevreze. Desi in timp o sa “faci muschi” si tu, ca doar copilul va creste in greutate si tu il vei tine in brate destul de mult.

Asamblarea

Nu am gasit un cuvant mai bun. Sunt cazuri cand trebuie sa scoti landoul si sa urci copilul cu landou sus (apropos de greutate, sotia mea nu putea face aceasta manevra) sau cnad trebuie sa faci diferite asamblari/dezasamblari. De multe ori cu o singura mana  Din fericire destul de rar. Oricum, fa niste teste sa vezi cum te descurci.

Latimea

Unele carucioare au latimi non-standard. Pe cat se poate evita-le. Nu ar fi prea placut sa mergi undeva, de exemplu la mall, si sa nu incapi in lift…

Volumul

Roti mari, proabil nu se dezasambleaza… Cadrul.. exista mai multe moduri de a-l plia. E prea mare? Poate… Daca ai masina fa neaparat un test sa vezi daca iti incape in portbagaj caruciorul pliat. Conteaza mult…



Scoica

Daca ai masina, scoica e clar necesara. Daca nu, e utila ca balansoar de adormit copilul, mai ales dupa 3-4 luni…

Concluzie

Nu orice carucior se potriveste la oricine. De aceea nu am insistat prea mult pe ce carucior avem noi.
Pentru curiosi, noi avem 3Tec de la ABC Design, nemtesc, solid, roti mari, un pic mai greut (dar cadrul e din aluminiu), destul de mare, nu foarte usor de dezasamblat (dar nici foarte greu). Si suntem multumiti de el, pana acum. Sa vedem peste un an..

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu